Dr. ISABELA MARIA BOTEA

×
DR. ISABELA MARIA BOTEA

Dr. Isabela Maria Botea este medic specialist radiologie – imagistică medicală, cu atestat în senologie imagistică,  suprapecializare în ecografie intervențională, în special puncții – biopsii mamare, puncții aspirative tiroidiene.

S-a specializat și a lucrat timp de aproape 4 ani la cel mai important și mai mare spital privat din Italia, Istituto Clinico Humanitas, Milano, acumulând o semnificativă experiență profesională, sub directa îndrumare a medicului Șef al Departamentului de Ecografie Generală și Intervențională, Dr. Paola Magnoni.

Pe durata celor 4 ani petrecuți în Italia a efectuat examene ecografice în ambulatoriu, în serviciul de urgență sau la pacienții internați, acoperind o gamă largă de tipuri de ecografii, inclusiv părți moi, sân, musculo – scheletal, osteo – articular, ecografie endocavitară (transvaginală și transrectală pentru prostată), abdominal, glande salivare etc, efectuând circa 4500 de examene anual.

În prezent colaborează cu cele mai prestigioase spitale și clinici din București, dedicându-se  senologiei imagistice (mamografii, ecografii și puncții biopsie ecoghidate și stereotaxice), dar și ecografiei generale și intervenționale (puncții de tiroidă, părți moi etc).

Deține o importanță experiență în ecografie intervențională cu peste 3000 de biopsii efectuate (puncție – aspirativă tiroidiană, puncție – biopsie tumorală pentru nodulii mamari, ganglioni, părți moi etc, biopsie hepatică, infiltrații ecoghidate în ortopedie\reumatologie etc).

Este primul medic care a efectuat în București puncție biopsie mamară sub ghidaj mamografic,  sterotaxică vacuum asistată VAB.

Competențe și specializări

  • Radiologie – imagistică medicală
  • Senologie imagistică
  • Ecografie intervențională – puncții – biopsii mamare, puncții aspirative tiroidiene

Servicii în cadrul Femme Boutique Medical

  • Ecografie sân
  • Ecografie intervențională – puncție – aspirativă tiroidiană, puncție – biopsie tumorală pentru nodulii mamari, ganglioni, părți moi

Alți medici din echipa noastră

Dr. Daniela Oprescu - Medic primar obstetrica - ginecologie si medicina materno - fetala
Dr. DANIELA OPRESCU
Medic primar obstetrică – ginecologie și medicină materno – fetală.
dr_anca_sultan_medic_specialist_obstetrica_ginecolofie_femmeboutiquemedical_2
Dr. Anca Sultan
Medic specialist obstetrică - ginecologie, menopauză, terapii de substituție hormonală și estetică ginecologică
dr_amira_livia_moldoveanu_medic_specialist_obstetrica_ginecologie_medicina_materno_fetala_femme_boutique_medical
Dr. AMIRA LIVIA MOLDOVEANU
Medic primar obstetrică – ginecologie. Supraspecializare în medicină materno-fetală.

Abonează-te

Primește cele mai recente noutăți și actualizări în mod regulat.

Programare online